Makeup Revolution Iconic 2 Palette Review

Bună, fetelor!

M-am întors cu un nou review, de data aceasta la o paletă de farduri de la Makeup Revolution. Este vorba de paleta de culori neutre Iconic 2, menită să imite nuanțele din binecunoscuta Urban Decay Naked 2. Nu am paleta de la UD, dar comparând cu imagini de pe internet pot să spun că nuanțele sunt  reproduse destul de bine, numai 2-3 sunt puțin diferite. Cei de la Makeup Revolution au multe alte palete, incluzând palete ce imită Naked 1, Naked 3 și paletele Chocolate Bar de la Too Faced.

paleta1

Cea de care vă vorbesc eu azi costă 40 lei. Eu am cumpărat-o de pe http://aoro.ro/. Paleta conține 12 farduri destul de mari, mai mari decât cele din Naked 2. Ambalajul este din plastic și destul de subțire și compact, deci ușor de luat în călătorii. Conține 3 nuanțe mate, iar restul perlate sau metalice. Paleta nu are oglindă incorporată, din păcate, și vine cu un aplicator cu două capete, care însă mie nu îmi place pentru că ambele capete au burețel, nu pensulă, care mie mi se pare foarte greu de folosit. Cât despre calitatea fardurilor, am rămas foarte plăcut surpinsă. Sunt cremoase, deloc prăfoase, au pigmentare bună (mai ales peste un primer), se întind foarte ușor și uniform și rezistă bine pe ploape cu o bază dedesubt. Culorile sunt neutre, de zi cu zi, dar destul de variate, ceea ce permite crearea a nenumărate look-uri atât de zi cât și de seară. Raportul calitate-preț mi se pare foarte reușit, având în vedere că paleta de la Urban Decay din care s-au inspirat cei de la Makeup Revolution costă în jur de 300 de lei. Dacă nu v-o permiteți pe cea de la UD dar vreți o paletă asemănătoare, neutră, de folosit zilnic, o recomand cu încredere pe aceasta, sau una din celelalte două din aceeași serie, în funcție de ce nuanțe preferați.

Aici am să vă arăt niște swatch-uri făcute cu pensula pe mână, fără primer.

paleta2

Dacă aveți și alte recomandări de palete accesibile ca preț dar pigmentate, vă aștept cu drag sugestiile.

xo

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

One Brand Review: Essence

Bună, fetelor!

Astăzi am pentru voi un review asupra unui brand de cosmetice foarte drag mie, și anume Essence Cosmetics. De ce îmi place? Pentru că produsele sale sunt unele dintre cele mai ieftine de pe piață, dar calitatea nu reflectă deloc acest lucru. Se găsește în magazinele Kendra, în Auchan și în multe locuri online. Am destul de multe produse de la ei și din categorii diferite, așa că am să vă vorbesc pe scurt despre fiecare și am să vă spun părerea mea sinceră.

Pentru început, am de la ei două produse pentru sprâncene pe care le iubesc în mod egal. Este vorba de creionul de sprâncene Essence eyebrow designer în nuanța 04 blonde (care costă 8.5 lei) și de noul lor produs comparabil cu Benefit Gimme Brow, și anume Essence Make Me Brow eyebrow gel mascara, în nuanța 02 browny brows (care costă 15 lei). Nu am decât cuvinte de laudă pentru ambele produse. Creionul este ușor de aplicat, rezistent și vine cu o perie pentru sprâncene încorporată pe capac. Eu am ales nuanța blonde pentru că sprâncenele mele sunt foarte deschise la culoare și pe mine acesta arată cel mai natural. Îl mai folosesc de asemenea și drept creion de buze atunci când folosesc ruj nude și își face treaba foarte bine 🙂 Cât despre gelul Make Me Brow, nu îl pot compara cu cel de la Benefit pentru că pe acela nu l-am încercat, mereu mi s-a părut mult prea scump pentru scopul și cantitatea lui. Acesta însă, pentru 15 lei, este un produs pe care l-aș recumpăra de sute de ori. Periuța este foarte mică și ușor de folosit, gelul conține microfibre care se prind de sprâncene și le fac să arate mai dese, arătând cât se poate de natural, iar nuanța mi se potrivește perfect. Recomand deci ambele produs din toată inima, pentru că raportul calitate-preț este greu de egalat.

DSC007172

3

Creioanele lor de buze sunt bine cunoscute pentru calitatea lor (și costă numai 5.6 lei!). Am și eu unul, în nuanța 11 in the nude și nu pot decât să fiu de acord cu părerea tuturor, sunt minunate. Sunt foarte cremoase și pigmentate, se întind atât de ușor pe buze încât de multe ori îl folosesc pe post de ruj, fără altceva deasupra, și rezistă chiar bine. Nu au foarte multe nuanțe, în jur de 7, dar au varietate, de la nude până la roșu aprins și nuanțe mai închise și foarte frumoase. Am încercate multe creioane de buze și cel de la Essence este cu siguranță printre preferatele mele, și culmea, e și cel mai ieftin 🙂

4

Un alt produs de buze pe care l-am încercat de la ei este rujul Longlasting în nuanța 07 Natural Beauty. Este o nuanță de genul my lips but better care îmi place foarte mult. Rujul este destul de pigmentat și cremos, iar rezistența e ok. Au și alte nuanțe frumoase și merită încercate, mai ales la prețul de 12.8 lei (știu, nu?!)

5

Un produs de buze de care îmi pare rău să spun că m-a dezamăgit este Essence XXXL longlasting lipgloss matt effect în nuanța 06 soft nude. Culoarea este superbă și miroase a tiramisu, lucruri care m-au făcut să-mi doresc din suflet să-mi placă, dar nu am putut. Nu face nimic din ce promite. Este foarte subțire și alunecă de pe buze în mai puțin de 15 minute de la aplicare, deci nu se pune problema de longlasting. Cât despre finish-ul mat pe care îl promite, cred că era mai bine dacă scoteau acest cuvânt din denumire, pentru că este de-a dreptul lucios, nicidecum mat. Costă 12.8 lei, la fel ca rujul, și vine în încă două nuanțe, un roz pal și un roșu aprins. Din păcate nu-l pot recomanda, dar țin să menționez că a fost unul dintre foarte puținele produse de la ei care m-a nemulțumit.

10

Am încercat și două din fardurile mono din colecția permanentă, mai exact nuanțele 78 vanilla milkshake și 02 dance all night. Amandouă sunt nuanțe deschise și strălucitoare, prima cu subton roz iar cea de-a doua auriu. Au 2.5 grame, deci sunt suficient de mari cât să ajungă o vreme și costă 8.9 lei bucata. Eu le folosesc pe amandouă ca iluminatoare, atât pentru ochi cât și pentru față, sau ca fard aplicat pe întreaga pleoapă mobilă. Formula este ok, nu sunt prăfoase, sunt destul de pigmentate și rezistă binișor. Swatch-ul de mai jos este realizat fără primer. Au și alte nuanțe frumușele și la prețul lor sunt farduri suficient de bune.

mergi odata

Un alt podus pentru ochi pe care îl dețin este baza de ploape I Love Stage, foarte lăudată și pe bună dreptate. Este cremoasă, nuanța neutralizeaza culoarea pleoapelor și acoperă venele, dar cel mai important, face fardurile să reziste toată ziua fără să se strângă în pliul pleoapei sau să se estompeze. O recomand din tot sufletul. Costă 14 lei.

DSC00761

Am încercat și un rimel de la ei, mai exact Essence Multi Action Mascara în varianta waterproof. Periuța este mică și destul de clasică, dar face o treaba destul de bună în a oferi lungime și separare genelor, mai puțin pe partea de volum, dar arată bine nonetheless. Este foarte ușor de folosit și pe genele inferioare datorită mărimii sale și este foarte neagră. Ceea ce m-a interesat pe mine în mod special a fost efectul waterproof, pe care îl garantez 100%. Am fost la piscina o zi întreagă purtând această mascara și nu s-a scurs nici măcar o picătura, lucru care cu alte rimeluri waterproof mult mai scumpe mi s-a întâmplat. Este foarte greu de dat jos, evident, dar pentru zilele în care chiar ai nevoie ca rimelul tău să nu se miște din loc, îl recomand pe acesta, mai ales că prețul este de numai 11 lei!

12

Am încercat și câteva produse pentru față, unul dintre acestea fiind o iubire declarată de-a mea, adica pudra translucidă Essence All About Matt. Este o pudră compactă, albă și foarte mată. Este ușoară și nu încarcă tenul, este foarte fină și matifiază la perfecție, efect ce rezistă câteva ore bune pe tenul meu gras. Nu este complet transparentă, este puțin albicioasă chiar și aplicată, dar mie chiar îmi place acest lucru, pentru că am multe fonduri de ten puțin prea închise pentru mine iar pudra de la Essence mă ajută să le aduc puțin mai aproape de nuanța corectă. Costă 16.7 lei și eu sunt deja la a treia recumpărare, lucru care spune multe 🙂

6

Un alt produs de față care îmi place mult este Essence Sun Club all-in-one bronzing highlighter în nuanța brunettes-dark skin. Este un produs care a fost ediție limitată vara trecută, dar cred că încă poate fi găsit online. Este practic o un mozaic de bronzer (3 nuanțe), o nuanță de blush și una de highlighter, care pot fi folosite separat sau amestecate, atât pe ochi cât și pe față. Eu îl folosesc cum îmi vine, uneori ca highlighter, uneori ca bronzer, uneori ca blush. Este bine pigmentat și oferă o strălucire foarte frumoasă pentru vară, este cremos și deloc prăfos, și are un miros sperb de cocos. Pe site-ul oficial nu mai este, dar din câte îmi amintesc a fost undeva în jur de 16 lei. (Swatch-uri fără primer)

7

Păstrând tema iluminatoarelor, Essence Soo Glow cream to powder highlighter îmi place și el foarte mult. Este un iluminator cremă, care odată aplicat pe piele se transformă în pudră, iar eu îl am în nuanța 10 look on the bright side. Este ușor pe piele, rezistă destul de bine și iluminează discret și frumos. Costă 15.6 lei.

11

Am cumpărat din curiozitate și o pensulă de-a lor, cea pentru pudră. Este din păr sintetic, dar foarte moale si destul de des. Eu o folosesc pentru blush pentru că este prea mică pentru pudră pentru preferințele mele. Este micuțp și ușor de luat în călătorii, întinde foarte bine blush-ul și are peri mov cu negru (deși am observat că au scos recent o nouă ediție în care perii sunt mov pal cu alb). Ce poate fi mai drăguț de atât? Costă 16.7 lei.

DSC00742

Am încercat și un tuș de tip stilou, care nu m-a impresionat. Este vorba de Essence SuperFine Eyeliner Pen, cel negru. Are un aplicator destul de greu de utilizat, este foarte lung, gros la bază și subțire în vârf. Eu am ochi mici și mi-a venit destul de greu să îl aplic fără să greșesc. Nu este nici extraordinar de negru, a trebuit sa reaplic ca să obțin o culoare opacă. Rezistența e așa și așa. All in all, nu îl recomand. Am auzit că Essence are tușuri mult mai bune și sunt curioasă să le încerc pe acelea. Costă 14 lei.

9

Ultimul produs de care vreau să vă vorbesc sunt ojele Essence, care îmi plac la nebunie. Au nuanțe atât de frumoase și unice, cu finish-uri diferite, de la cremoase, la sidefate, metalice, sclipicioase, duo-chrome și tot așa. Ador ambalajul pentru că au capacul în aceeași nuanță cu oja și astfel le găsesc foarte ușor în dulap. Au peria lată, lucru care mie îmi place pentru că îmi acoperă o mai mare suprafață din unghie dintr-o singura aplicare și îmi scurtează timpul de aplicare. Sunt pigmentate, majoritatea opace dintr-un singur strat, deși eu aplic întotdeauna două cu toate ojele mele. Rezistă destul de bine pe unghii și sunt foarte foarte frumoase. Costă în jur de 9 lei bucata. Nuanțele pe care le am eu aici sunt 109 off to miami, 146 that’s what i mint, 141 icy princess, 147 miss universe și 43 girl’s best friend.

DSC00776

Cam atât cu acest review, sper să vă ajute și să vă inspire, și sper să acordați o șansă acestui brand care își merită toți banii (așa puțini cum sunt ei).

xo

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Autobronzantele Yves Rocher – Review

Bună, fetelor!

În sfârșit a venit sezonul cald, așa că mi-am cumpărat recent produsele autobronzante de la Yves Rocher pentru a le încerca și pentru a le face un review.

În momentul de față, gama Yves Rocher cuprinde 4 produse autobronzante, 2 cu bronzare progresiva și două mai scurte și la obiect să zic așa, acestea din urmă fiind cele pe care le-am încercat eu: spray-ul autobronzant pentru corp (150 ml) și crema autobronzantă pentru ten cu efect de lifting (50 ml).

self

Voi începe cu spray-ul de corp care suține că oferă „un bronz expres în doar o oră”. Legat de această afirmație nu sunt foarte hotărâtă de verdict, se pot observa mici schimbări de nuanță după prima oră, dar efectul maxim eu l-am putut observa abia dimineața, după ce îl aplicasem seara. Este un spray transparent, lucru bun și rău în același timp: avantajul este că nu pătează hainele sau așternuturile, iar dezavantajul este faptul că nu vezi clar zona în care îl aplici, fiind transparent, așa că exisită posibilitatea de a rata anumite zone de pe corp (lucru care mi s-a și întâmplat, de altfel, și am rămas cu o pată albă pe mijlocul genunchiului). Mirosul nu este unul foarte plăcut, dar acest lucru este specific autobronzantelor și nu mă așteptam să fie altfel. Ce pot sa spun clar ca mi-a plăcut este faptul că s-a adaptat pielii mele cu subton gălbui și i-a păstrat subtonul, închizându-l cu câteva nuanțe. Am fost foarte bucuroasă să constat acest lucru pentru ca eram deja sătulă de autobronzante portocalii. În prima zi după aplicare am fost plăcut surprinsă sa văd că arată uniform și natural. Nu menționează nimic cu privire la cât de mult ar trebui să reziste, dar din păcate după vreo 2-3 zile a început deja sa se estompeze (e adevărat că am fost la piscină și am făcut dușuri regulate în acest interval, dar tot mă așteptam să țină mai mult). Problema însă este modul în care s-a estompat, adică neuniform. Long story short, până cand s-a luat de tot am rămas cu pete de nuanțe diferite pe tot corpul. În final, nu știu ce să zic, consider că e un produs ce merită încercat și văd potențial în el dacă voi ajunge să meșteresc modul de aplicare și întreținere. Prețul din momentul acesta de pe site este de 27.90 lei (redus de la 46 lei).

Crema autobronzantă pentru față mi-a plăcut mai mult. Este o cremă ușoară, nu foarte groasă, albicioasă în tub dar transparentă pe față (aici intervine iarăși posibila problemă la aplicare despre care am discutat mai devreme, dar la mine a mers ok). Are un miros mult mai plăcut față de spray-ul de corp și s-a estompat uniform, spre fericirea mea. În rest, lucrurile stau cam la fel ca la cel de corp: nuanța s-a adaptat subtonului pielii mele și nu am avut parte de o față portocalie, rezultatul maxim l-am văzut tot după o noapte de așteptare și a început să se estompeze tot după câteva zile (menționează totuși în descrierea oficială că se utilizează asemenea unei creme de zi; nu știu dacă să înțeleg de aici că se recomandă a se aplica zilnic, dar eu zic că la 4-5 zile e numai bine). Cât despre efectul de lifting, n-aș ști ce să zic, întrucât pielea mea este foarte tânără și nu prea are nevoie de așa ceva. Prețul ei în acest moment este de 29 lei (redus de la 48 lei).

Le găsiți pe amândouă aici: http://www.yves-rocher.ro/control/produse-pentru-corp-i-produse-solare-yves-rocher/produse-autobronzante/  sau în magazinele Yves Rocher.

Per total, impresia mea este una ok (ce tinde spre bine în privința aurobronzantului pentru față). Voi continua să le folosesc vara aceasta și voi vedea ce părere am despre ele după încă câteva utilizări.

Sper să vă fie de folos acest articol și aștept și recomandările voastre în materie de autobronzante pentru acestă vară.

xo

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu